vineri, 29 martie 2013

Cum a început totul


Dacă stau bine şi mă gândesc, fotografia m-a atras încă de pe băncile şcolii. Eram în 1-4 şi aveam un polaroid, de care făceam abuz când mergeam cu clasa în excursii. Şi-mi amintesc că mereu când mă-ntorceam şi-i arătam mamei pozele,  mă certa ... eu nu apăream în nici una, pozam doar peisajele ... iar reacţia mamei era: "Măi băiete, cu peisajele cumpără vederi. Fă poze cu tine ca să avem amintire!".
Ce-a mai trecut timpul ...

Era vara lui 2008 si mă pregăteam să plec în concediu cu familia. După multe nopţi pierdute citind review-uri şi comparând poze pe internet, într-un final, m-am decis cu mare greutate asupra camerei foto ce urma să mă insoţească în vacanţă. Urma să fiu mândrul posesor al unui Canon Digital IXUS 80IS. 8 Megapixeli, 3x Zoom optică, stabilizare de imagine şi filmare VGA ... pentru mine era woow. Nu ştiam de DSLR sau de Bridge, nu ştiam ce-i aia fotografie şi de altfel nici nu mă interesa, vroiam doar să fac poze pe unde merg. Point-and-shoot, asta e categoria din care face parte, şi timp de doi ani asta am şi facut: îndreptam camera spre ceva şi fără să mai stau pe gânduri, declanşam. Şi de obicei cam ăsta era rezultatul:



În tot acest timp, fără să îmi dau seama, virusul îmi străbătuse tot corpul si se cuibărise in inima mea. Fusesem contaminat şi nu mai aveam scăpare. Fotografia mă atrăgea tot mai mult, incepuse să îmi placă să pozez şi doream să progresez. Vernon Trent, un mare fotograf născut în Romania, are o vorbă care îmi place foarte mult: "amateurs worry about equipment, professionals worry about money, masters worry about light, I just make pictures…". Din propria experienţă pot spune că are dreptate: eram tot mai nemulţumit de pozele pe care le făceam, îmi doream mai mult, îmi doream să progresez şi dădeam vina pe aparat, deşi singurul vinovat eram eu. Dar nu eram conştient de acest lucru. În schimb, aparatul devenise o săpuniera şi trebuia schimbat.

Am început iarăşi căutarile, întrebând pe forumuri, citind review-uri si tot balamucul. În ciuda recomandărilor primite de la diferite persoane, am sfărşit prin a lua un Panasonic DMC-FZ38, un super-zoom. Cred ca asta m-a şi atras. Asta şi preţul puţin mai mic faţă de un DSLR entry-level. Oricum, era un pas înainte. Un pas mare. Nu doar din punct de vedere al calităţii imaginii, ci şi al controalelor. Acum mă confruntam cu setarea diafragmei, a timpului de expunere, învăţam ce înseamnă ISO şi alte detalii tehnice. Din păcate, tot poze făceam, dar mă îndreptam cu paşi mici înspre fotografie. Începeam să fiu mai atent la încadrare şi să abordez deferite tipuri de fotografie.

Pe lângă peisaj



 am încercat şi fotografia de noapte


 
  şi chiar macro
 
 

Era vremea să mă apuc de citit: ce-i aia compoziţie, la ce trebuie sa fiu atent când încadrez ... adicătelea despre fotografie, artă şi tehnică fotografică. Da ce, eu îs prost să stau şi să citesc? Schimb aparatul si am să prind eu astea din mers, ca doar n-o fi mare artă !?! Ei, uite că e ... oricum, aparatul l-am schimbat, era vremea să trec la DSLR.

Şi uite-aşa am ajuns la Nikon D3100, prima mea mare dragoste. L-am luat împreună cu obiectivul Nikon 18-105mm, în ideea ca e un obiectiv universal şi îmi va fi suficient. Şi pentru o lungă perioadă de timp, chiar a fost. Mai târziu urma să aflu, ca de fapt obiectivul face diferenţa şi aşa se va instala microbul obiectivelor ... dar asta e o altă mâncare de peşte. Revenind la D3100 pot spune că abia cu această cameră am început să fac progrese. Am început să citesc pe forumuri şi în general pe internet despre ce înseamnă fotografia, care sunt regulile de compoziţie şi  ce presupune arta fotografică.
Printre primele cadre trase cu D3100:
 


 Apoi au urmat


 



Iar într-un final mi-am descoperit pasiunea, fotografia macro
 




Sunt încă la început de drum şi mai am foarte multe de învăţat, sunt intr-o continuă competiţie cu mine însumi şi nu mă dau bătut. Însoţiţi-mă pe parcursul călătoriei mele, criticaţi-mă sau susţineţi-mă. Eu voi împărtăşi cu voi din experienţele mele şi vă voi povesti, din punctul meu de vedere, cum e să umbli hai-hui, cu camera în spinare!